Academia Credis
În această perioadă, toate cursurile noastre se desfășoară în format live virtual, cu instructor.

Companii Private

Symantec

In urma parteneriatului incheiat intre Academia Credis si Symantec, compania specializata in solutii de securitate antivirus si antispam, a decis sa sponsorizeze studentii academiei cu 300 de licente Norton Internet Security 2010 cu valabilitate de un an. Astfel, incepand cu 11 octombrie 2010, timp de 30 de saptamani, vor fi oferite saptamanal prin tragere la sorti 10 astfel de licente.

Extragerea va avea loc in fiecare sambata, orele 14:00, iar castigatorii saptamanali vor fi anuntati pe site-urile si pe pagina de Facebook ale academiei. Tragerea la sorti va implica doar studentii activi ai Academiei Credis din saptamana aferenta extragerii. Castigatorii dintr-o perioada, nu vor mai participa la nici o extragere.

Premiile vor fi ridicate de castigatori prin prezentarea actului de identitate, de la sediul Academiei Credis, in timpul programului normal de lucru. Daca in termen de 30 de zile de la data anuntarii castigatorilor, premiile nu au fost revendicate, acestea vor fi reportate si oferite la finanul perioadei de promotie tot prin tragere la sorti.

Ava Human Resources

Ava Human Resources este o companie ce ofera servicii profesioniste in domeniul resurselor umane, cu precadere in arii precum selectia si recrutarea de personal, evaluarea si auditul resurselor umane, consultanta in organizarea resurselor umane. Portofoliul nostru cuprinde proiecte nationale si internationale, implementate atat in beneficiul clientilor persoane juridice cat si pentru profesionistii aflati intr-un moment de tranzitie profesionala.

Ne-am angajat in acest parteneriat cu Academiei Credis pentru a impartasi cursantilor o parte din know-how-ul nostru in materie de recrutare si a-i promova pe cei mai performanti dintre acestia in randul clientilor nostri din domeniu. Scopul nostru in cadrul seminarelor este acela de a-i pregati pe cursantii Credis pentru contactul formal cu angajatorii insistand pe insusirea unor abilitati de prezentare si comunicare adecvate pietei muncii actuale.

Bittnet Systems

Academia Credis este singura Academie care a stabilit colaborari cu partenerii Cisco din Romania prin care studentii Academiei vor avea posibiltatea de a efectua internship-uri in cadrul acestora.

Prin aceasta colaborare studentii Academiei Credis vor avea posibilitatea sa castige experienta practica fiind implicati in proiectele de implementari pe care acesti parteneri le deruleaza.

Totodata este o oportunitate de angajare pentru cei care doresc o cariera in acest domeniu.

Marketing Zoom Expert

Marketing Zoom Expert ofera Academiei Credis servicii de consultanta de marketing.

Ajutam Academia sa se dezvolte, sa aiba o viziune pe termen lung (in centrul careia se afla cursantii) si sa implementeze gandirea de marketing in activitatea organizatiei de zi cu zi.

Cabinet Avocat Ioana Precup

Cu o lunga experienta in domeniul avocturii de business, Cabinetul de Avocat Ioana Precup sustine activitatea academiei prin crearea unui cadru juridic corect, profesionist si care incurajeaza parteneriatele deschise si transparente.

 

Happy Cinema®

HAPPYCINEMA® din Focsani, Buzau si Bucuresti este mai mult decat un simplu cinema in orasul tau.

 
HAPPYCINEMA® este cinematograful tau preferat. Aici mergi cu bucurie de fiecare data cand vrei sa traiesti din plin atmosfera filmului pe care ti-ai propus sa-l vezi. La HAPPYCINEMA® petreci timp de calitate impreuna cu cei dragi sau cu colegii, si ai mereu promotii si oferte speciale, de care poti beneficia – totul pentru ca tu sa te simti minunat la noi, inca din foyer.
 
Iar daca vrei sa fii la curent cu noutatile, urmareste-ne pe Facebook si intra des pe site, unde poti face si rezervari, din vreme, la filmele preferate.
 

Opera comica pentru copii

Opera Comica pentru Copii s-a lansat în 1998, ca o companie independenta, director-fondator fiind criticul muzical Smaranda Oteanu-Bunea. A oferit 15 titluri în premiera, a obtinut 5 Premii nationale, a castigat o larga audienta printre cei mai mici spectatori, apoi, printr-un Proiect Cultural sustinut tot de Primaria Capitalei, a triplat numarul reprezentatiilor pe stagiune, pentru ca, în fine, devenind, in 2003, "institutie artistica de stat", sub egida Primariei Municipiului Bucuresti, sa poata avea o activitate permanenta.

 

 

Academia Inventeaza.ro

 

Academia inventeaza.ro este un program educational „before & after school” de tip STEAM, care are la baza deprinderea de notiuni practice de Programare, Robotica, Electronica si Mecanica. Programul imbina utilizarea tehnologiei cu joaca educativa si este complementar cunostintelor dobandite la scoala de copiii si tinerii cu varste cuprinse intre 7 si 17 ani.

Cursurile de Robotica pe care le derulam inca din 2011 sunt structurate pe patru Module de Curs in functie de varsta participantilor, dar si de nivelul de complexitate al provocarilor tehnice pe care le propunem participantilor. Pentru detalii cu privire la fiecare Modul in parte, va rugam sa consultati www.academia.inventeaza.ro – sectiunea Cursuri.

Punem pret pe experimentare, colaborare si ii incurajam pe inginerii zilei de maine sa invete din placere, nu pentru ca “asa trebuie”. Pentru ca gandirea analitica si creativa este cea mai buna modalitatea prin care poti intelege cum functioneaza cele mai actuale tehnologii.

Inspire Group

BuzzCamp este cel mai longeviv eveniment din Romania dedicat dezvoltarii personale, recrutarii specializate si orientarii in cariera pentru studenti, masteranzi si absolventi.

Evenimentul BuzzCamp, care din 2008 si pana astazi a pus fata in fata peste 100 de companii cu mai mult de 20.000 de participanti, se desfasoara la nivel national si ofera oportunitatea tinerilor de a intra in contact cu lumea angajatorilor.