Academia Credis

CCNA 1 Routing & Switching - Introduction to Networks

 

Prezentarea cursului

CCNA 1 Routing & Switching - Introduction to Networks este primul curs din noul curriculum CCNA Routing & Switching, care a venit să înlocuiască vechile certificări de nivel Entry și Associate (CCENT și CCNA). În cadrul primului curs, dintr-o serie de 4, se vor discuta noțiuni de introducere în networking într-un context practic, acoperind atât partea hardware, arhitecturală, cât și cea legată de funcțiile, componentele și modelele unei rețele de calculatoare. Principiile și structura adresării IP, precum și conceptele, mediile și protocoalele Ethernet sunt introduse pentru a oferi o bază pentru cursurile ulterioare.

Activitățile simulate în Packet Tracer îi vor ajuta pe cursanți să analizeze modul de operare al rețelei și al protocoalelor și să construiască rețele într-un mediu controlat. La finalul cursului studenții vor fi capabili să construiască topologii simple prin aplicarea principiilor de bază pentru cablarea, configurarea dispozitivelor de rețea precum routere sau switch-uri și implementarea schemelor de adresare IP.

Cui se adresează?

Cursul este destinat în primul rând studenților care au abilități fundamentale de utilizare a calculatorului și caută o instruire a aptitudinilor și competențelor necesare pentru o carieră în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, sau o cale rapidă de a face rost de un loc de muncă și de a explora o posibilă carieră în domeniu.

Competențe dobândite

Studenții care vor termina primul modul de CCNA vor putea să:

  • Înțeleagă și să descrie dispozitivele și serviciile utilizate pentru comunicații în rețelele de date și în Internet
  • Înțeleagă și descrie rolul nivelurilor stivelor de protocoale în rețelele de date
  • Înțeleagă și descrie importanța schemelor de adresare și numire pentru rețelele IPv4 și IPv6
  • Proiecteze, calculeze și să aplice adrese și măști de rețea pentru a îndeplini diferite cerințe impuse asupra rețelelor IPv4 și IPv6
  • Explice concepte fundamentale despre Ethernet, precum medii de transmisie, servicii și operațiuni
  • Construiască o rețea simplă ce folosește Ethernet, utilizând routere și switch-uri
  • Utilizeze linia de comandă a echipamentelor CISCO (CLI) pentru realizarea unor configurații de bază a routerelor și a switch-urilor
  • Folosească utilitare de rețea pentru a verifica funcționarea rețelei și pentru a analiza traficul de date

 

De ce să urmezi acest curs la Credis?

Pentru că grupele sunt formate din 8 maxim 12 participanți. Acest lucru înseamnă că instructorul va acorda mai mult timp fiecărui cursant.

Pentru că fiecare cursant lucrează cu un set dedicat de echipamente. Acest lucru înseamnă că fiecare participant va avea la dispoziție toate echipamentele necesare desfășurării activităților practice.

Pentru că Academia Credis este singura din Europa ai cărei instructori dețin atât certificarea CCAI, cât și CCSI (trainer acreditat Cisco pentru programul destinat corporațiilor). Experiența practică acumulată de instructori în cadrul colaborării cu Bittnet Systems (integrator de soluții Cisco Systems în România) aduce un plus de valoare laboratoarelor prin simularea unor cazuri reale.

Printre beneficiile cursanților se numără și:

  • Cărți Cisco Press la cel mai mic preț: materiale autorizate Cisco destinate aprofundării materiei și pregătirii pentru examenul de certificare.
  • Oportunitatea unui internship (în cadrul Academiei sau al partenerilor acesteia).
  • Posibilitatea susținerii examenelor de certificare recunoscute internațional, prin parteneriatul cu centrul de testare Pearson Vue.

 

Mod de desfășurare

La înscriere, fiecare cursant primește câte un nume de utilizator și o parolă pentru a accesa site-ul Cisco NetAcad și aplicația Credis. Cu aceste credențiale, cursantul va avea acces la suportul de curs și la materialele suplimentare, va putea susține examenele parțiale și examenul final și se va putea programa la activitățile practice. Suportul de curs este oferit de către Cisco NetAcad în format online și este disponibil cursanților încă din momentul înscrierii.

Cursurile se desfășoară în grupe de 8-12 participanți, fiecare cursant beneficiind de un set de echipamente dedicat. Întâlnirile tutoriale și activitățile practice se vor desfășura în limba română și vor fi conduse de către instructori autorizați Cisco.

Academia Credis își rezervă dreptul de a schimba perioada de desfășurare a cursurilor în situații excepționale. În cazul în care perioada de desfășurare a cursurilor este schimbată la decizia Academiei Credis, studenții vor fi anunțați cu minim 2 zile înainte.

Absolvirea cursului se va face prin:

  • Promovarea cu minim 80% a examenelor parțiale aferente capitolelor din curs. Aceste teste pot fi susținute online, pe site-ul Cisco Networking Academy. Fiecare poate fi susținut de maxim 3 ori.
  • Promovarea unui examen final, care acoperă toata materia. Acest examen poate fi susținut de maxim 2 ori , doar de la sediul Academiei.
  • Promovarea unei probe practice, susținută la sediul Academiei. Noțiunile teoretice și practice necesare promovării vor fi prezentate și explicate de instructorii Academiei în cadrul laboratoarelor.

Activități de evaluare

  • Examene parțiale. Se susţin online, din orice locaţie.
  • Proba practică. Durată estimativă: 1h 30". Se susţine la sediul Academiei.
  • Examen final. Examen online pe Cisco NetAcad. Durată estimativă: 2h. Se susţine la sediul Academiei.

 

Structura cursului

    Capitolul 1    Exploring the Network
    Capitolul 2    Configuring a Network Operating System
    Capitolul 3    Network Protocols and Communications
    Capitolul 4    Network Access
    Capitolul 5    Ethernet
    Capitolul 6    Network Layer
    Capitolul 7    Transport Layer
    Capitolul 8    IP Addressing
    Capitolul 9    Subnetting IP Networks
    Capitolul 10  Application Layer
    Capitolul 11  It's a Network

Structura laboratoarelor

    Laboratorul 1   Introduction to Networks
    Laboratorul 2   Basic Router Configuration
    Laboratorul 3   Physical Layer
    Laboratorul 4   Basic Switch Configuration
    Laboratorul 5   Network Layer
    Laboratorul 6   Transport and Application Layers
    Laboratorul 7   IP Addressing and Subnetting
    Laboratorul 8   Advanced IOS Configuration

 

Clase

Cursul Locuri libere Localitate Data limită înscriere Data de început a cursului
CCNA1RS Remote Sambata 10.00-14.00 Octombrie 10 Bucuresti 30/09/2017 07/10/2017
CCNA1RS Luni&Joi 17.00-19.00 Noiembrie 12 Bucuresti 30/10/2017 06/11/2017

* Plata cursurilor se poate face fie integral la inscriere fie in doua transe egale din care prima la inscriere si cea de-a doua inaintea examenului final.
* Plata se poate face cu cardul sau prin OP sau cash la sediul academiei din Bd. Timișoara, Bucuresti.
* Pentru plata prin OP va rugam sa contactati academia pentru a primi informatiile necesare.

8 laboratoare a câte 2 ore

8-12 participanți

Persoane Fizice:
550 Lei

Elevi, studenți și someri:
400 Lei

Persoane Juridice:
1100 Lei