Academia Credis

CCNA 3 Routing & Switching - Scaling Networks

 

Prezentarea cursului

Scopul cursului CCNA 3 Routing & Switching - Scaling Networks este de a vă oferi fundamentele conceptelor și tehnologiilor de networking. Acest curs vă va ajuta în dezvoltarea abilităților necesare pentru a planifica și implementa rețele mai mari și mai complexe, învățându-vă să configurați routere și switch-uri pentru funcționalități avansate.

La terminarea acestui curs veți fi capabili să configurați și depanați routere și switch-uri și să rezolvați probleme de bază pentru OSPF, EIGRP, STP și VTP în rețele IPv4 și IPv6 . De asemenea, veți acumula cunoștințele și abilitățile necesare pentru a implementa o rețea wireless (WLAN).

Cerințe preliminare

Pentru înscrierea la acest curs este necesară absolvirea cursului CCNA 2 Routing & Switching - Essentials. 

Cui se adresează?

Cursul este destinat în primul rând studenților care au finalizat CCNA 2 Routing & Switching - Essentials și doresc să-și extindă cunoștințele în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor și să se pregătescă pentru certificarea CCNA, certificare recunoscută internațional ce deschide numeroase oportunități pentru o carieră în domeniul IT.

Competențe dobândite

Studenții care vor termina al treilea modul de CCNA vor putea să:

  • Înțeleagă, configureze și depaneze tehnologii avansate de switching, precum VLAN-uri, Rapid Spanning Tree Protocol (RSTP), Per VLAN Spanning Tree Protocol (PVST+) și Etherchannel
  • Înțeleagă, configureze și depaneze protocoale de redundanță (HSRP) într-o rețea switched
  • Înțeleagă, configureze și depaneze routere si clienți wireless
  • Configureze și depaneze routere într-o rețea IPv4 sau IPv6 complexă utilizând single-area OSPF, multiarea OSPF si EIGRP
  • Gestioneze licențierea și fișierele de configurație IOS

 

De ce să urmezi acest curs la Credis?

Pentru că grupele sunt formate din 8 maxim 12 participanți. Acest lucru înseamnă că instructorul va acorda mai mult timp fiecărui cursant.

Pentru că fiecare cursant lucrează cu un set dedicat de echipamente. Acest lucru înseamnă că fiecare participant va avea la dispoziție toate echipamentele necesare desfășurării activităților practice.

Pentru că Academia Credis este singura din Europa ai cărei instructori dețin atât certificarea CCAI, cât și CCSI (trainer acreditat Cisco pentru programul destinat corporațiilor). Experiența practică acumulată de instructori în cadrul colaborării cu Bittnet Systems (integrator de soluții Cisco Systems în România) aduce un plus de valoare laboratoarelor prin simularea unor cazuri reale.

Printre beneficiile cursanților se numără și:

  • Cărți Cisco Press la cel mai mic preț: materiale autorizate Cisco destinate aprofundării materiei și pregătirii pentru examenul de certificare.
  • Oportunitatea unui internship (în cadrul Academiei sau al partenerilor acesteia).
  • Posibilitatea susținerii examenelor de certificare recunoscute internațional, prin parteneriatul cu centrul de testare Pearson Vue.

 

Mod de desfășurare

La înscriere, fiecare cursant primește câte un nume de utilizator și o parolă pentru a accesa site-ul Cisco NetAcad și aplicația Credis. Cu aceste credențiale, cursantul va avea acces la suportul de curs și la materialele suplimentare, va putea susține examenele parțiale și examenul final și se va putea programa la activitățile practice. Suportul de curs este oferit de către Cisco NetAcad în format online și este disponibil cursanților încă din momentul înscrierii.

Cursurile se desfășoară în grupe de 8-12 participanți, fiecare cursant beneficiind de un set de echipamente dedicat. Întâlnirile tutoriale și activitățile practice se vor desfășura în limba română și vor fi conduse de către instructori autorizați Cisco.

Academia Credis își rezervă dreptul de a schimba perioada de desfășurare a cursurilor în situații excepționale. În cazul în care perioada de desfășurare a cursurilor este schimbată la decizia Academiei Credis, studenții vor fi anunțați cu minim 2 zile înainte.

Absolvirea cursului se va face prin:

  • Promovarea cu minim 80% a examenelor parțiale aferente capitolelor din curs. Aceste teste pot fi susținute online, pe site-ul Cisco Networking Academy. Fiecare poate fi susținut de maxim 3 ori.
  • Promovarea unui examen final, care acoperă toata materia. Acest examen poate fi susținut de maxim 2 ori , doar de la sediul Academiei.
  • Promovarea unei probe practice, susținută la sediul Academiei. Noțiunile teoretice și practice necesare promovării vor fi prezentate și explicate de instructorii Academiei în cadrul laboratoarelor.

Activități de evaluare

  • Examene parțiale. Se susţin online, din orice locaţie.
  • Proba practică. Durată estimativă: 1h 30". Se susţine la sediul Academiei.
  • Examen final. Examen online pe Cisco NetAcad. Durată estimativă: 2h. Se susţine la sediul Academiei.

 

Structura cursului

    Capitolul 1    Introduction to Scaling Networks
    Capitolul 2    LAN Redundancy
    Capitolul 3    Link Aggregation
    Capitolul 4    Wireless LANs
    Capitolul 5    Adjust and Troubleshoot Single-Area OSPF    
    Capitolul 6    Multiarea OSPF
    Capitolul 7    EIGRP
    Capitolul 8    EIGRP Advanced Configurations and Troubleshooting
    Capitolul 9    IOS Images and Licensing

 

Structura laboratoarelor

    Laboratorul 1   Spanning Tree Protocol
    Laboratorul 2   LAN Redundancy and Aggregation
    Laboratorul 3   Multi-Area OSPF  
    Laboratorul 4   EIGRP
    Laboratorul 5   Wireless LANs
    Laboratorul 6   CCNA3 Challenge Lab

   
   
   
   
   
   
   
   
   

 

Clase

Cursul Locuri libere Localitate Data limită înscriere Data de început a cursului
Bootcamp CCNA3RS Lu_Ma_Mi_Jo_Vi 10.00-14.00 August 12 Bucuresti 04/08/2017 07/08/2017
Bootcamp CCNA3RS Lu_Ma_Mi_Jo_Vi 18.00-21.00 August 3 Bucuresti 11/08/2017 14/08/2017

* Plata cursurilor se poate face fie integral la inscriere fie in doua transe egale din care prima la inscriere si cea de-a doua inaintea examenului final.
* Plata se poate face cu cardul sau prin OP sau cash la sediul academiei din Iuliu Maniu, Bucuresti.
* Pentru plata prin OP va rugam sa contactati academia pentru a primi informatiile necesare.

6 laboratoare a câte 2 ore

8-12 participanți

Persoane Fizice:
550 Lei

Elevi, studenți și someri:
400 Lei

Persoane Juridice:
1100 Lei